[:md]

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională limitarea de vârstei pentru studiile de masterat și doctorat, după ce deputatul Iurie Munteanu a depus o sesizare în acest sens.

CC a menţionat că potrivit prevederilor constituționale, fiecare persoană are șanse egale de acces la instituțiile de învățământ.

Premizele necesare pentru afirmarea plenară a personalităţii şi a demnităţii umane, precum şi pentru dezvoltarea întregii societăţi. De nivelul potenţialului intelectual al persoanei depinde nu numai promovarea persoanei pe scara socială şi statutul ei social, dar şi progresul societăţii în ansamblu, evoluţia vieţii economice, sociale şi culturale”, se spune în hotărirea Curții.

Virstă limită a candidaţilor în învățământul superior era de 35 ani, pentru studiile de doctorat în instituţiile cu activitate de doctorat și de 45 de ani pentru studiile de masterat în cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

Hotărîrea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ПОДЕЛИТЬСЯ