[:md]
Doi cetățeni ai Republicii Moldova, un bărbat și o femeie, au decedat după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un capăt de pod.
Tragedia s-a produs în această dimineață în comuna Cășeiu, județul Cluj, Români.
„Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în comuna Căşeiu, judeţul Cluj, pe DN 1C, după ce o maşină înmatriculată în Republica Moldova a ieşit de pe carosabil, s-a izbit de un cap de pod şi s-a răsturnat. În urma impactului, au decedat un bărbat şi o femeie, ambii din Republica Moldova, iar cele două persoane rănite, una din Republica Moldova şi cealaltă din Slovacia, au fost transportate la Spitalul Municipal Dej", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş.
La volanul autoturismului se afla un cetățean slovac de 55 de ani. Din primele informații, acesta ar fi adormit la volan și a intrat cu mașina în capul de pod.
El și pasagerul din dreapta, în vârstă de 37 de ani, au fost răniți grav, iar cele două persoane de pe bancheta din spate au murit pe loc. Răniții au fost transportați la Spitalul din Dej de unde au fost trimiși mai departe la Cluj Napoca.
Poliţia a declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.




