[:md]
Ştampila nu va mai fi obligatorie pentru agenţii economici din Republica Moldova. Un set de modificări şi completări la unele acte legislative a fost aprobat astăzi de către majoritatea parlamentară de la guvernare în prima lectură, relatează Actualități.md citat de jurnal.md.
Noile prevederi nu se referă şi la instituţiile publice, pentru care ştampila rămîne obligatorie. În cadrul dezbaterilor, deputații din partea opoziției parlamentare şi-au exprimat temerea că eliminarea ştampilelor ar putea provoca mai multe litigii între agenţii economici.
„Nu credeţi că acest proiect va duce la sporirea unui număr de litigii legate de onorarea obligaţiunilor în baza unor contracte, cînd o parte sau alta le va contesta doar din simplu motiv că semnătura nu este întărită cu o ştampilă?”, i-a întrebat pe autorii iniţiativei deputatul PSRM, Vasile Bolea.
„Aceste preocupări nu-şi au suport. Ştampila poate fi contrafăcută. Nu este un element de identificare a persoanei juridice. Elementul de identificare este semnătura administratorului. Dacă este prezentă o anumită temere faţă de partenerul de afaceri, nimic nu-l împiedică să meargă la notar, să notifice semnătura sau să legalizeze actul. Rezultate mai bune dă expertiza grafologică a semnăturii, în comparaţie cu ştampila”, a explicat viceministrul Justiţiei, Eduard Serbenco.
„După părerea mea, cînd nu există ştampila, tot aşa de uşor se poate de contrafăcut semnătura, iar serviciile la notar vor ridica costurile. Ştampila întreprinderii are unele semne care o identifică; denumirea, codul fiscal, etc. Totodată, în cazul luării unui împrumut, la orice etapă de rambursare a creditului, persoana care l-a contractat poate spune că nu ea a luat acest credit. Atunci ce vom face? Vor apărea foarte multe litigii”, a insistat Bolea.
De menționat că pentru a intra în vigoare, proiectul urmează să fie votat şi în lectura a doua.





