[:md]

Agricultorii anunță proteste și cer ca Ministrul Economiei Valeriu Lazăr să fie demis pentru că refuză să semneze Strategia Naţională de Dezvoltare a Agriculturii. În consecință, agricultorii vor pierde ajutoarele europene în sumă de 68 de milioane de euro, relatează Actualități.md.

Declarațiile au fost făcute astăzi de reprezentanții asociațiilor de producători agricoli. Agricultorii vor organiza pe 28 mai un miting în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a-și manifesta nemulțumirile.

“Este vorba despre o luptă pentru fonduri. Ministerul Economiei susține că gestionarea rurala ţine de Ministerul Agriculturii. Pentru noi nu contează cine va administra aceste fonduri. Acum este nevoie ca documentul să fie semnat pentru a putea avea acces la sursele financiare oferite”, a declarat preşedintele Asociaţiei Uniagroprotect, Alexandru Slusari.

Agricultorii susţin că în cazul în care ministrul Agriculturii şi cel al Economiei nu pot ajunge la un numitor comun, atunci ar trebui să intervină premierul.

“Atunci când un prim-ministru nu poate să coordoneze activitatea unor ministere ca să obțină o semnătură pe un document care a fost votat în guvern, înseamnă că nu se doreşte. S-a dat startul unor jocuri politice ca să arate cu degetul că uite acela nu a făcut”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Republica Moldova, Valeriu Cosarciuc.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ