[:md]
Cancelarul german Angela Merkel a obţinut o victorie triumfală în alegerile legislative de duminică, partidul său conservator (CDU/CSU) însumind 41,5% din voturile exprimate, potrivit unor rezultate oficiale parţiale, potrivit Mediafax.ro.
Aliatul său liberal (FPD) este dat afară din Bundestag pentru prima dată în istoria republicii de după unificare, din cauză că nu a atins pragul de 5% (4,8%), iar Partidul Social-Democrat (SPD), cu care Merkel urmează să discute formarea unei "mari coaliţii" a obţinut 25,7% din voturi.
Verzii au înregistrat o scădere sensibilă, cu 8,3% din voturile exprimate (cu 2,3 puncte procentuale mai puţin ca la alegerile precedente), iar Die Linke (stânga radicală) a scăzut cu 3,3 puncte procentuale, la 8,6%.
O nouă mişcare antieuro, Alternative für Deutschland (AfD), creată în primăvară, a atins 4,7%, sub pragul de 5% necesar pentru a fi reprezentată în Camera inferiioară a Parlamentului german.
Prezenţa la urne a fost de 71,5%, un pic mai bună decât cele 70,8% din 2009, un record de slabă participare.