[:md]
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James D. Pettit, a declarat că protestele din ultima perioadă au fost cauzate de corupţia din Republica Moldova şi inactivitatea actualei guvernări, relatează Actualități.md.
Moldovenii şi-au dat seama că corupţia nu le permite să devină o ţară modernă, europeană, a menţionat James D. Pettit în cadrul unui interviu pentru Ziarul Naţional.
„Pe moment, Republica Moldova nu face faţă anumitor indicatori, unul dintre cei mai importanţi fiind indicatorul controlului asupra corupţiei. Am comunicat Guvernului Moldovei că sunt necesare reformele orientate spre combaterea corupţiei pentru ca Republica Moldova să poată îndeplini indicatorii necesari, dar, în prezent, Republica Moldova încă nu a îndeplinit această cerinţă”, a conchis ambasadorul.
James D. Pettit a mai spus că reformele au o importanţă majoră pentru dezvoltarea ţării noastre, precizând că poporul Republicii Moldova suferă din cauza că actuala guvernare nu a făcut nicio schimbare spre bine.
“Lipsa reformelor nu permite Moldovei să-şi realizeze întregul său potenţial şi, drept rezultat, poporul din Moldova suferă”, a spus ambasadorul.
“Moldova rămâne o prioritate majoră pentru Statele Unite şi Washingtonul urmăreşte îndeaproape evenimentele care au loc aici”, a subliniat acesta.