sadf.jpg

[:md]

Poliţia daneză a evacuat luni aeroportul Roskilde, situat în apropierea capitalei Copenhaga, precum şi două centre comerciale, ambele de pe insula Selandia (în estul ţării), după primirea unor ameninţări cu bombă, notează Actualități.md.

Roskilde este un mic aeroport aflat la circa 45 de kilometri de capitala daneză şi este folosit mai ales pentru zborurile private. La aeroportul principal din Copenhaga, Kastrup, nu a fost semnalat niciun incident.

Autorităţile daneze nu au clarificat deocamdată legătura dintre aceste trei incidente, dar au menţionat că evacuările s-au desfăşurat ordonat şi nu s-au înregistrat răniţi, scrie Agerpres.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ