[:md]

 

Republica Moldova se va confrunta cu multe probleme dacă va pierde definitiv piaţa rusă, a declarat în cadrul unei emisiuni în Studioul Sputnik-Moldova, fostul ambasador al RM în Federaţia Rusă, deputatul Andrei Neguţă, transmite News-Moldova.

Potrivit diplomatului, „menţinerea pieţei de desfacere ruse pentru producătorul moldovean facilitează nu numai vânzarea producţiei, dar şi menţinerea locurilor de muncă atât în Moldova, cât şi în Rusia”.

Neguţă a opinat că semnarea Acordului de Asociere RM – UE a înrăutăţit relaţiile comercial-economice cu FR. „Acest document trebuie denunţat şi nu modificat. Noi cu FR avem un comerţ bun. Timp de 2 ani, diferiţi responsabilii din FR au cerut părţii moldoveneşti o analiză bilaterală a acestui document, dar, dacă urmărim comunicatele de presă emise de structurile moldoveneşti după aceste întrevederi, vedem că în ele este expusă doar poziţia Chişinăului”, a menţionat diplomatul.

În cadrul acestor întrevederi, FR a atenţionat că, dacă textul Acordului va fi aprobat în varianta propusă, atunci Moscova va modifica înţelegerile anterioare de comerţ bilateral cu Moldova”, a continuat Neguţă.

În opinia deputatului, intrarea în vigoare a acestui Acord în RM a fost forţată de alegerile parlamentare. „Partidele care au fost la guvernare nu prea aveau ce prezenta în campania electorală la capitolul reuşite. Să vii doar cu regim liberalizat de vize şi cu semnarea Acordului, e prea puţin. Din această cauză a şi fost forţată aplicarea acordului din 1 septembrie 2014”, a declarat Neguţă.

Acesta a amintit cazul Ucrainei care, chiar dacă a semnat în aceeaşi zi cu Moldova Acordul de Asociere cu UE, a decis ca documentul să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016, perioadă în care se va pregăti pentru implementarea lui.

ПОДЕЛИТЬСЯ