uui.jpg

Compania internațională de asigurări „ASITO” SA anunță despre un atac de tip raider al Comisiei Naționale a Pieței Financiare asupra rezervelor de asigurări ale companiei. Reprezentanții „ASITO” susțin că scopul final al CNPF este falimentarea companiei și acapararea rezervelor de asigurări ale acesteia în sumă de 300 milioane de lei sau 16 milioane de dolari, notează Actualități.md.

Potrivit unui comunicat al companiei „Asito”, în iulie 2015, prin decizia sa, CNPF a pus sechestru, de facto, pe conturile de depozit investiționale ale CIA ASITO SA din băncile comerciale ale Republicii Moldova.

Din acel moment, compania ASITO SA a fost lipsită de posibilitatea de a-și exercita independent obligațiunile față de clienții săi, precum și de a se angaja în activități investiționale, în conformitate cu legislația în vigoare. Prin decizia sa, CNPF și-a depășit atribuțiile, deoarece legislația Republicii Moldova nu permite Comisiei, care este organul de control și supraveghere, să impună restricții companiei de asigurări în administrarea activelor sale”, se menționează în comunicat, citează Realitatea.md.

Hotararea CNPF a fost atacată în instanțele de judecată ale Republicii Moldova. Acționarii și conducerea CIA ASITO SA intenționează să obțină nu doar anularea deciziei ilegale a CNPF, dar și plata despăgubirilor pentru daunele morale și materiale, prin intermediul instanțelor de judecată europene.

CIA ASITO SA declară că, în aceste condiții, afirmațiile Comisiei Naționale a Pieței Financiare precum că CIA ASITO SA a pus în pericol participarea Moldovei, în persoana Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, la sistemul internațional de asigurări auto ’’CARTEA VERDE”, nu corespunde realității. Toată responsabilitatea pentru situația creată îi revine CNPF.

La 21 aprilie 2016, CIA ASITO SA a primit о notă de debit de la Biroul de Asigurări Auto din Italia despre necesitatea achitării despăgubirilor pe mai multe cazuri asigurate în suma totală de 57 mii euro. În decurs de о săptămână, CIA ASITO SA a perfectat toate documentele necesare, iar în data de 28 aprilie 2016 a depus о cerere la CNPF privind necesitatea deblocării sumei menționate și care urmează să fie achitată Biroului de Asigurări Auto din Italia. 

În data de 12 mai 2016, Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova a primit о atenționare din partea Biroului internațional ’’Cartea Verde” privind necesitatea achitării datoriei prejudiciilor de asigurare pe care CIA ASITO SA nu le-a rarabursat în termenul stabilit. Cauza întârzierii efectuării plăților este activitatea, sau mai bine spus, inactivitatea CNPF. Decizia de deblocare a sumei menționate va fi transmisă băncii comerciale abia peste zece zile lucrătoare, adică pe 26 mai 2016.

În pofida faptului că banii din fondul de rezervă al CIA ASITO SA nu au fost deblocați, compania a găsit posibilități să-și îndeplinească obligațiunile față de sistemul ’’Cartea Verde” și, în particular, față de Biroul de Asigurări Auto din Italia, din mijloacele sale curente.

CIA ASITO SA declară că membrii Comisiei Naționale a Pieței Financiare poartă toată vina pentru situația creată, care știrbește din imaginea Moldovei în cadrul sistemului internațional ’’CARTEA VERDE” și față de comunitatea internațională de asigurări.

CIA ASITO SA atrage atenția Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova asupra faptului că CNPF își depășește atribuțiile, încalcă legislația în vigoare, iar acțiunile regulatorului duce înrăutățirea imaginii țării față de comunitatea internațională de asigurări, în condițiile în care aceasta și așa este șifonată.

Acționarii și conducerea CIA ASITO SA consideră că acțiunile CNPF sunt о comandă politică, direcționată spre lichidarea forțată a celei mai vechi companii de asigurări din Moldova. Într-un final, aceste acțiuni au scopul de a sustrage rezervele de asigurări ale companiei, acumulate în cei 25 de ani de activitate — peste 300 de milioane de lei sau 16 milioane de dolari.

Acționarii și conducerea CIA ASITO SA solicită CNPF scuzele de rigoare pentru acuzațiile în adresa lor, precum că ar fi supus riscului calitatea de membru al Moldovei în sistemul internațional de asigurări ’’Cartea Verde”.

Președintele interimar al CNPF Iurie Filip a declarat ca nu poate să se pronunțe asupra acestor declarații, deoarece încă nu a văzut comunicatul, pe care-l așteaptă să fie transmis oficial din partea companiei ASITO. Iar ulterior vor veni cu o reacție.

ПОДЕЛИТЬСЯ