[:md]

 

Consumul excesiv şi dependenţa de alcool constituie una din cele mai importante preocupări sociale şi de sănătate publică ce afectează nu doar consumatorii, dar şi persoanele din jur. Astfel, pentru a amplifica măsurile de combatere a consumului nociv de alcool, la data de 2 octombrie este marcată  Ziua Naţională fără alcool, notează Actualități.md.

Cu acest prilej, are loc campania de informare “Cu mintea trează”. În cadrul campaniei, experţii vor avea întâlniri şi discuţii cu locuitorii ţării, îi vor informa despre daunele şi folosul alcoolului, despre consecinţe şi riscurile de maladii cauzate de abuzul de alcool.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că Moldova se numără între ţările cu cel mai mare nivel de consum al alcoolului.

În anul 2013, la un locuitor al republicii cu vârsta mai mare de 15 ani au revenit 16,2 litri de alcool.

Ultimele date arată că a crescut numărul consumatorilor de alcool în rândul copiilor, al adolescenţilor şi al femeilor, ceea ce reprezintă un risc pentru situaţia demografică a ţării şi contribuie la creşterea ratei mortalităţii, care este dublă în raport cu ţările europene bine dezvoltate.

Cheltuielile populaţiei pentru tratamentul maladiilor dezvoltate, în anul 2013 au constituit 1-3% din valoarea Produsului Intern Brut, depăşind 2 mlrd. lei.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ