tui.jpg

[:md]

În cadrul ședinței de astăzi, a Parlamentului RM, deputații urmează să examineze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Pavel Filip înaintată de PSRM săptămîna trecută, notează Actualități.md.

Documentul a fost semnat de către 24 de socialişti, şapte liberal-democraţi şi trei comunişti. 

Potrivit autorilor moțiunii, criza politică, economică şi socială din ultimii ani este rezultatul incompetenţei guvernării pe de o parte şi influenţei oligarhice pe de altă parte asupra tuturor proceselor la nivelul politicilor şi instituţiilor de stat, sectorul privat, sectorul justiţiei, organelor de drept, mass-media, sectorul non-guvernamental.

Socialiștii menționează că în consecinţă, realităţile de astăzi sunt sumbre pentru majoritatea sectoarelor economice naţionale şi sfera socială, indiferent de categoriile de vîrstă şi de ocupaţie a populaţiei.

“Trebuie să punem capăt ilegalităţilor înfăptuite de cei care pot cumpăra cu miliarde furate „justiţia”, care pot cumpăra sau şi mai rău vinde „sănătatea”, „educaţia”, „cultura”, „statutul social” în timp ce majoritatea cetăţenilor noştri sunt săraci şi pleacă din ţară. Pavel Filip a confirmat, de fapt, că Moldova este un stat capturat, că se ştie foarte bine cine a furat miliardele, că cei care le-au furat vor rămîne nepedepsiţi şi că se va fura în continuare”, se spune în moţiunea de cenzură, înaintată de PSRM.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ