[:md]
Serviciul Fiscal de Stat a lansat un spot video prin care amintește persoanelor fizice despre termenul limită de depunere a declarațiilor pe impozitul pe venit pentru anul 2016, care expiră la 30 aprilie curent.
Potrivit art.83 din Codului fiscal, dreptul de a prezenta Declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabilii. Însă obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET15) survine la persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care:
— au obligații privind achitarea impozitului pe venit;
— au activat pe parcursul anului la două sau mai multe locuri de muncă, unde au obținut salariu care, cumulativ, depăşeşte suma totală de 29 640 lei pe an;
— au obţinut venituri atât sub formă de salariu, cât şi din vânzarea proprietății, a căror sumă totală depăşeşte 29 640 lei pe an;
— nu au primit salariu, dar au obţinut venituri de la vânzarea proprietății (case, apartamente, mașini etc.) sau darea în chirie a terenurilor agricole, care depăşesc suma scutirii personale de 10 128 lei;
— îşi schimbă domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară;
— direcționează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;
— solicită spre restituire impozitul pe venit achitat în plus.
Ținînd cont de faptul că termenul de prezentare a Declarației menționate, în anul 2017, survine în zi de odihnă, termenul de prezentare a acesteia a fost prelungit pînă la 2 mai 2017.





