[:md]
Despre aceasta a declarat astăzi după ședința serviciilor municipale ale primăriei capitalei, medicul-şef adjunct al Centrului de Sănătate Publică, Mihai Palanciuc, relatează Actualități.md.
Potrivit reprezentantului Centrului de Sănătate Publică, în luna curentă, bazinele acvatice din capitală au fost supuse unei evaluări sanitare, iar în rezultat s-a depistat că apa şi nisipul plajelor sunt poluate cu ouă de helmenţi.
Palanciuc a menționat că lacurile nu corespund cerinţelor de calitate şi nu sunt recomandate pentru a fi utilizate în scopuri de agrement. Scăldatul în ele prezintă un risc de a contaminare cu maladii infecţioase precum hepatită virală A, meningită serioasă, boli diareice acute, boli de piele etc.
„Dacă vorbim de apă, este poluată în legătură cu aceea că s-a scurs în bazinele acvatice murdării şi consumul de oxigen este mărit de cîteva ori. Vin cu propunerea ca aceste zone de agrement să nu fie folosite pentru scăldat deoarece putem să ne alegem cu nişte maladii foarte, foarte neplăcute”, a declarat Mihai Palanciuc.
În acest sens, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice din Chişinău recomandă populaţiei să evite odihna în zonele poluate, să respecte igiena personală şi să facă duş după băile de soare.