[:md]
Ministerul Justiției propune introducerea răspunderii penale pentru îmbogățirea ilicită și confiscarea extinsă a averilor ce nu pot fi justificate. În acest sens, instituția a finalizat și expediat spre examinare instituțiilor avizate un amplu pachet de inițiative legislative ce privesc măsuri de prevenire și combatere a corupției, precum și proiectul unei noi Legi privind testarea integrității profesionale a actorilor din sistemul justiției. Proiectelevin să asigure aplicarea unuia dintre principalele obiective al Strategiei de Reformă în Sectorul Justiției, care vizează promovarea și implementarea principiului toleranței zero pentru manifestările de corupție.
Printre principalele inovații ale acestei inițiative legislative este stabilirea obligativității testării la poligraf a candidaților la funcția de judecător și procuror, includerea în Codul penal a unei noi norme care prevede confiscarea extinsă a averilor ce nu pot fi justificate, precum și introducerea unei noi componențe de infracțiune privind "îmbogățirea ilicită". În context, conform noilor prevederi, procurorul ar fi obligat să probeze că o anume persoană a fost implicată, într-un interval de timp, în săvârșirea unor infracțiuni, iar judecătorul poate dispune confiscarea bunurilor deținute de persoana condamnată, dacă ajunge la concluzia că valoarea acestora este disproporționată în raport cu veniturile sale legale.
De asemenea, prin amendamentele propuse urmează a fi revizuite sancțiunile din Codul penal pentru infracțiunile de corupție, prin majorarea acestora, precum și stabilită interdicția de comunicare a judecătorului în afara procesului judiciar cu participanții la acest proces sau terțe persoane, în cazul în care e vorba de o problemă sau un probabil rezultat al aflat în examinarea acestui judecător.