[:md]
Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, afirmă că a depus o cerere la Curtea de Apel pentru ca Ilan Șor să fie atras la răspundere penală pentru că a refuzat să facă declarații la ședința anterioară, transmite Unimedia citat de Actualități.md.
Potrivit avocatului, primarul de Orhei a invocat că există un articol care permite martorului să se abțină de la declarații care contravin intereselor sale.
„Noi avem mari semne de întregare referitor la sinceritatea acestui martor și am solicitat Curții să dispună sesizarea organelor competente. Astăzi au fost audiați doi martori, am trecut la cercetarea documentelor și probelor apărării și la următoarea ședință vom continua. A fost audiat Ion Rusu, dumnealui a refuzat să facă declarții. Vă aduc aminte că noi l-am invitat pentru ca instanța să se convingă încă o dată că martorul Rusu nu aduce nicio incriminare lui Vlad Filat, însă el a prevalat de acest drept”, a declarat presei Igor Popa.
De asemenea, el afirmă că la ședințele următoare vor fi prezentate mai multe detalii despre martorii din Rusia, implicați în acest dosar.
Următoarea ședință de judecată în dosarul lui Vlad Filat va avea loc vineri, 28 octombrie, începînd cu ora 15:30.





