[:md]
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a revizuit, luni, în scădere rata inflaţiei anuale pentru anul 2014 la 5,2%. Pentru 2014-2015, Guvernatorul Dorin Drăguţanu anticipează o ieftinire a preţurilor de import a gazelor naturale din Rusia, în timp ce pentru produsele alimentare se aşteaptă o scumpire lentă, relatează Actualități.md.
Potrivit eco.md, diminuarea prognozei preţurilor produselor alimentare pe pieţele internaţionale comparativ cu proiecţia din cadrul Raportului asupra inflaţiei nr. 1, 2014 este unul din factorii principali ce au dus la decelerarea creşterii anuale a preţurilor interne la produsele alimentare faţă de scenariul din cadrul proiecţiei precedente.
În trimestrul I, 2014 ritmului anual de creştere a preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un nivel mediu de 7.9 %, fiind cu 0.8 puncte procentuale superior celui din trimestrul IV, 2013. Această dinamică ascendentă a fost condiţionată, în principal, de majorarea contribuţiilor din partea grupelor „lapte şi produse lactate”, „cartofi”, „fructe proaspete” şi „carne şi preparate din carne”. Majorarea preţurilor la lapte şi produse lactate a fost condiţionată de creşterea costurilor de producţie asociate, în special, de tendinţa de majorare a preţurilor la produsele lactate pe plan internaţional, dar şi de deprecierea cursului de schimb. În acest sens, preţul la produsele lactate pe plan internaţional a crescut în medie cu 25.7 % în trimestrul I, 2014 comparativ cu perioada similară a anului precedent. În același timp, reducerea preţului la zahăr a fost determinată de diminuarea cotei TVA de la 20.0 % până la 8.0 la sută, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
În structura economiei naţionale în trimestrul I, 2014 cele mai mari creşteri faţă de trimestrul I, 2013 au fost înregistrate în următoarele sectoare: „agricultură” (9.9 %), „industria prelucrătoare” (9.6 %), „electroenergetică” (9.5 %), „construcţia de locuinţe” (8.2 %) şi în „telecomunicaţii” (7.6 %).
Totodată acest proces este influențat direct și de evoluţia parităţii USD/EUR a avut un trend ascendent în primele luni ale anului 2014, fiind atins nivelul maxim pentru ultimii doi ani — de 1.39 USD/EUR. Această evoluţie a fost contrar aşteptărilor, fiind generată de dinamica pozitivă a statisticilor din zona euro şi a politicii conservatoare a BCE, care la începutul lunii martie a reiterat poziţia faţă de menţinerea ratei de bază la nivelul de 0.25 % în condiţiile în care nivelul relativ jos al inflaţiei permite stimularea economiei zonei euro.




