[:md]

 

Potrivit fostului președinte român un astfel de scenariu ar apropia Moldova de integrarea în UE și o va scăpa de influiența Moscovei, relatează Actualități.md.

Traian Băsescu, care se află într-o vizită la Chișinău a menționat într-o conferință de presă că faptul că Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE nu înseamnă că țara noastră va fi primită în Uniunea Europeană.

Cine vinde iluzii că semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE echivalează cu perspectivă europeană garantată ori nu ştie despre ce vorbeşte, ori ştie, dar nu consideră necesar să spună lucrurilor pe nume. De aceea, în opinia mea, şi având în vedere situaţia din regiune, Republica Moldova trebuie să aibă alternative. De aceea, este bine ca Republica Moldova să aibă și scenariul unirii fortuite cu România, adică a unirii de nevoie. O unire de bună voie necesită timp, transformarea mentalităților, o reeducare a populației. Dar există și scenariul, în care, pentru păstrarea fibrei cetățenilor Republicii Moldova și pentru a nu reveni într-un sistem controlat de Moscova să fie nevoie ca Republica Moldova să avanseze rapid, în baza unor decizii politice, susținută de un referendum bine explicat, că este posibil să fie nevoie de o unire rapidă cu România”, a declarat Băsescu.

Reamintim că, în conformitate cu Constituția RM, Moldova este un stat suveran, independent, unitar și indivizibil, iar teritoriul țării noastre — este inalienabil.

Numeroase sondaje de opinie arată că cetățenii Republicii Moldova pledează în favoarea păstrării neutralității și independenței țării și nu își doresc unirea cu România.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ