[:md]
Depre aceasta deputatul Partidului Socialiștilor în Parlamentul RM Vlad Bătrîncea a declarat în cadrul ședinței Parlamentului RM, relatează Actualități.md.
Referindu-se la proiectul prezentat de liderul PLDM, Vlad Filat privind modificarea Legii privind administraţia publică locală care prevede amânarea cu patru ani a instituirii „consiliilor de sector” şi a „primăriilor sectoarelor” în municipiul Chişinău la alegerile locale generale din acest an, deputatul Partidului Socialiștilor Vlad Bătrîncea a venit cu cîteva întrebări pentru liderul PLDM.
Bătrîncea l-a întrebat pe Filat care este coautorul acestui proiect cum vede el implementarea acestui proiect de descentralizare a strucutrilor municipale în condițiile în care Primăria capitalei este considerată una dintre cele mai corupte din țară iar autorul proiectului (adică Vlad Filat) a fost demis pentru corupție.
„Cum vedeți d-stră implementarea acestor prevederi de reformare și combatere a corupției în aceste insituții?”, a întrebat Bătrîncea.
În replică liderul PLDM, Vlad Filat nu dat un răspuns concret legîndu-se de numele de familie a deputatului și zicîndu-i cu aroganță că este prea tănăr ca să fie Bătrîncea.
Deputatul socialist însă i-a spus că nu este normală această aroganță de la tribuna parlamentului și a adăugat că în momentul în care se adresează deputaților Vlad Filat ar trebui să scoată mîna din buzunar și să întoarcă miliardul furat de la Banca de Economii.
„V-aș ruga să scoateți mîna din buzunar cînd raspundeți și să întoarceți miliardul furat de la BEM”, i-a raspuns deputatul PSRM.
Amintim că tot în cadrul ședinței Parlamentului RM, Vlad Bătrîncea a menționat că PSRM însistă pe descentralizarea administrației publice locale și că în opinia socialiștilor această descentralizare, această reformare a administrației publice locale din Chișinău va asigura în primul rînd: metode mai efective de combatere a corupției, mai multă tranparență în activitatea acestor instituții Crearea primăriilor de sector va asigura o administrație locală mai aproape de cetățeni și nevoile lor.