[:md]
Cel puţin 17 localităţi din 7 raioane sunt şi acum deconectate de la energia electrică, iar mai multe instituţii de învăţămînt din unele localităţi ale ţării au rămas fără acoperişuri. Este ultimul bilanţ al Serviciului Situaţii Excepâionale după vîntul puterni şi vijelia de ieri.
Astfel, în oraşul Ceadîr- Lunga, deteriorat a fost acoperişul cantinei şi căminului Şcolii internat. În oraşul Vulcăneşti, au fost smulse foi de ardezie din acoperişul unui bloc de locuit cu patru etaje. A fost avariat şi acoperişul liceului din satul Corten, raionul Taraclia.
A avut de suferit şi acoperişul gimnaziului din Rădenii Vechi, Ungheni. În Săiţi, Căuşeni, vîntul a doborît un arbore, deteriorînd liniile de telefonie fixă. Pe parcursul zilei de ieri, 23 martie, salvatorii au intervenit în oraşul Anenii Noi, unde patru copaci au căzut peste firele de energie electrică.
Copacii au fost tăiaţi, făcînd posibil accesul echipelor specializate, pentru reconectarea energiei. Salvatorii din Căuşeni au participat şi la înlăturarea pericolului ca un arbore să cadă peste o ţeavă de gaz.
În Călăraşi, pe segmentul de drum dintre oraş şi satul Sipoteni, a fost posibilă reluarea circulaţiei, după ce salvatorii au eliberat traseul de un copac doborît de vînt. Acţiune de deblocare a unui automobil, care a derapat de pe traseu, a fost efectuată în raionul Briceni. Cele cinci corturi de reabilitare, instalate ieri în Chişinău, au fost solicitate de 123 de persoane, pînă în dimineaţa zilei de astăzi.




