[:md]
Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban a explicat de ce socialiștii au blocat ieri, tribuna în cadrul ședinței CMC, relatează Actualități.md.
„Această ședință are sute de subiecte pe ordinea de zi. Fracțiunea PSRM a propus doar 5 subiecte pentru această ședință, care vizează nemijlocit problemele oamenilor la diferite șantiere de construcție”, a declarat socialistul.
Ceban a menționat că anterio s-a ajuns la o înțelegere cu consilierii de a anula aceste contracte de arendă de terenuri pe care se fac contrucții ilegale, însă la ședința de astăzi celelalte fracțiuni nu și-au respectat promisiunea.
„Chiar și arhitectorul capitalei le-a explicat că aceste construcții se fac cu încălcări de lege iar ei parcă nici nu văd, nici nu aud. Cu siguranță sunt careva interese la mijloc”, a mai adăugat consilierul PSRM.
Potrivit lui Ceban, consilierii din celelalte fracțiuni nu au dorit să voteze pentru anularea contractelor de arendă pe terenurile pe care se fac construcții ilegale și pentru schimbarea destinației acestora însă au vrut să voteze pentru zeci proiectele funciare, cu privire la darea în arendă sau vînzarea către agenții economici a terenurilor municipalității.
„Ei vînd sau dau în arendă terenuri cu cîteva zeci de mii de euro pe cînd prețul de piață a acestora este de milioane. Primăria a pierdut proprietăți în valoare colosală din cauza în special a liberalilor care promovează funciara în CMC.
Ei ne acuză că noi nu vrem să continuăm ședința. Da noi nu vrem să mergem în continuare pe ședinșa asta cu sute de proiecte funciare pe ordinea de zi. Pe data de 6 sunt anunțate audieri publice cu privire la aprobarea bugetului municipal în a doua lectură, proiectul nici pînă astăzi nu există.
Noi le-am propus să închidem ședința asta, să transmitem toate acele proiecte funciare la reexaminare, să fie organizate licitații publice cu privire la terenurile capitalei și să lăsăm doar problemele oamenilor și bugetul, ei ilegal au continuat ședința, pentru ca acele proiecte sunt banii lor.
Asta este modalitatea lor de a lucra iar socialiștii nu acceptă astfel de ilegalități. Am blocat astăzi tribuna și o vom bloca ori de cîte ori va fi nevoie ca să apărăm interesele chișinăuienilor”, a punctat președintele fracțiunii PSRM din CMC.





