[:md]
Despre aceasta a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban, relatează Actualități.md.
Ceban a menționat că astăzi a primit din partea primăriei, după multe luni de solicitări dispoziția de numire în funcție a arhitectului orașului, care îndeplinește timp de 28 de luni, funcția de architect interimar.
Potrivit socialistului, Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare este constituită de către CMC. Astfel, tot Consiliul Municipal Chișinău este cel care numește în funcții sau eliberează șefii de direcții și a intreprinderilor municipale.
“Pe data de 14 iunie 2013, primarul general a emis o dispoziție prin care îl numește pe Ivan Carpov în funcție, în calitate de șef interimar al direcției arhitectură, ceea ce este contrar prevederilor legale. Practic toți șefii de direcții, și funcționarii de rang înalt din primărie sunt numiți abuziv, fără concurs public, și marea majoritate a lor nu întrunesc condițiile și criteriile de performanță”, a declarat consilierul PSRM.
Ceban precizează că această schemă funcționează în modul următor – «primarul emite o dispoziție care este ilegală, ulterior direcția juridică contrasemnează această dispoziție fără a pune la curent CMC în subordinea căruia se află».
Ceban adaugă că dispoziția este ilegală și din considerentul că la momentul numirii sale în funcție Ivan Carpov a fost promovat într-o funcție de conducere publică în același timp în care era director la o firmă private de proiectare, astăzi în fruntea acestei firme se afla soția sa. Președintele fracțiunii PSRM din CMC a amintit că săptămîna trecută a mai avut loc o ședința la CNI la însă Carpov nu s-a prezentat.
“Este vorba de strada N. Dimo 1/1 unde astăzi ilegal se construiește un bloc multietajat, în zona verde chiar la intrarea din parcul din regiune. Conflictul de interese este foarte simplu, proiectul de construcție este făcut de doamna Carpov, iar toate avizele necesare sunt eliberate de domnul Carpov deja din funcția de arcitect al orașului.
Ceea ce este mai grav e că oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de stat nu a sesizat organele de drept privind ilegalitățile numirii șefului direcției arhitectură”, a mai spus Ceban.
Consilierul socialist a mai specificat că timp de 28 de luni Ivan Carpov fiind numit de Chirtoacă ilegal în funcție a semnat sute autorizații de construcție de la fel de ilegale în acest sens. “Deci atunci cînd vedem construcții pe terenuri de joacă ale copiilor, în zone de parc, în zonele de agreement, în curțile blocurilor, unul din principalii care se fac de vină este Ivan Carpov”, consideră socialistul.
Ion Ceban a mai subliniat că socialiștii vor acționa în judecată dispozițiile semnate de acesta dar și numirea sa în funcție. Totodată vor fi sesizate toate organele de drept, CNA, Procuratura Generală și altele.
“Sunt cel puțin două articole din Codul Penal, depășirea atribuțiilor de serviciu și abuz în serviciu încălcate de către primarul general prin încălcarea dispoziției ce ține de promovarea în funcție a domnului Carpov”, a conchis președintele fracțiunii PSRM din CMC.