[:md]
Despre aceasta președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a declarat în cadrul ședinței de astăzi a CMC, relatează Actualități.md.
“Trebuie neapărat să stabilim data ședinței cînd vom anunța referendumul. Se vede foarte clar că justiția îl protejează pe acest fraier pe nume Dorin Chirtoacă. Se întîmplă în așa mod că deja de o lună și jumătate intenționat se tărăgănează acest proces. Și un lucru foarte important: Chișinăul trebuie să înțeleagă foarte bine că deja referendumul nu va putea fi organizat odată cu alegerile prezidențiale de la 30 octombrie doar pentru că Chirtoacă care a zis că nu se va implica în acest proces a tras de toate pîrghiile legale și ilegale pe care le are cu moșul Mihai Ghimpu, cel care mai mult fumează decît lucrează, pentru ca să împiedice desfășurarea acestuia. Doar din cauza liberalilor referendumul dacă va avea loc, se va desfășura deja undeva prin luna martie iar asta presupune cheltuieli suplimentare din buget”, a declarat Ceban.
Potrivit lui Ceban dacă referendumul era să se desfășoare odată cu alegerile prezidențiale așa cum era prevăzut, iar Chirtoacă nu era să pună bețe în roate, bugetul capitalei nu are să suporte niciun bănuț.
“Oamenii trebuie să știe că dacă vreo 20 de milioane vor dispărea din buget, va fi doar din cauza lui Dorin Chirtoacă care a tras mîța de coadă și care la moment se odihnește bine mersi prin insulele Maldive”, a mai subliniat Ion Ceban.
Amintim că anterior instanța de judecată a înregistrat grupul de inițiativă cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului de demitere a primarului de Chișinău Dorin Chirtoacă. Ulterior avocații lui Chirtoacă au contestat această decizie și au solicitat examinarea cazului la Curtea de Apel Chișinău. Mai tîrziu, deja la Curtea Supremă de Justiție avocații lui Chirtoacă au cerut strămutarea pricinii la Curtea de Apel Bălți. În acest fel, a fost intenționat tărăgănat procesul pentru ca grupul de inițiativă să nu dispună de cele 2 luni de zile necesare pentru organizarea referendumului odată cu alegerile prezidențiale.
“Chiar dacă viteazului și neînfricatului primar i-a reușit să tragă de timp ca să nu putem organiza referendumul în ziua alegerilor prezidențiale, referendumul va fi organizat oricum. Dacă Curtea de Apel Bălți va încerca să se joace dea justiția și să anuleze decizia primei instanțe, noi vom depune o plingere la CEDO și vom organiza alt grup de inițiativă. Apoi altul. Și încă unul. Pînă nu vom da de judecători onești, care ne vor face dreptate”, a subliniat anterior liderulu grupului de inițiativă Victor Chironda.





