[:md]

 

Astfel a comentat președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban, amînarea ședinței de astăzi a CMC de către partidele pro-europene, relatează Actualități.md.

Stimați prieteni eu așa înțeleg că pe noi ne așteaptă vornicei la nunta mare a alianței! Este straniu că ședința CMC-ul a fost amînată pînă la 10:30 apoi, acuma pînă la ora 20:00. Eu înțeleg că domnul primar și-a rezolvat problema pe plan personal, pentru ce îl felicităm și îl încurajăm și-i dorim mult succes și un mariaj fericit. Acuma vrea să-și găsească o mireasă și în Consiliul municipal, și se pare că este pe undeva pe aproape. Nu e clar însă ce-i cu zestrea și cum o să împară bunurile pe care le au”, a declarat Ion Ceban.

Președintele fracțiunii PSRM din CMC a menționat că socialiștii astăzi au așteptat să rezolve o mulțime de probleme.

Și noi și cetățenii am avut așteptarea că se va începe lucrul. Chișinăul nu se integrează în Bruxelles, și în UE de altfel cum nu aderă nici la Moscova și nici la Uniunea Euroasiatică. Aici și acum sunt o multitudine de probleme”, a adăugat socialistul.

Potrivit lui Ceban orice alianță dacă s-a numit pro-europeană la nivel central sau la nivel local, a adus atît țara cît și acele localități în groapă. S-au furat bani, se majorează prețurile, cresc tarifele și se întîmplă o batjocură față de cetățeni. 

Eu nu înțeleg de ce au ei nevoie de această alianță!? Există probleme, se poate de discutat și de găsit soluții.

Noi am propus astăzi să rezolvăm subiectele legate de rîndurile la grădinițe, stabilirea tarifelor și compensațiilor. Am propus să rezolvăm astăzi problema cu construcțiile ilegale la care dumneavoastră (n.red mass-media) ați venit cu toții și ați văzut cîte sunt. Începînd cu strada Creangă ½ și terminînd cu N.Dimo unde este defrișată zona de parc.  Am vrut să cream comisii și multe altele. Trebuie să lucrăm!”, a subliniat președintele fracțiunii PSRM din CMC.

Ion Ceban a precizat că socialiștii și ceilalți consilieri de la Partidul Nostru și PCRM s-au prezentat la ședința CMC-ului la 10:00 ca oamenii disciplinați.

La 10.30 ni s-a spus că va urma ceva. În mod normal trebuia să fiți (n.re. mass-media) invitați în această sală să aveți acces liber așa cum se face peste tot în lume. Pentru că dacă nu aveți acces liber acolo nu se discută – să fie clar – «principii și valori» dar se discută partajarea funcțiilor. Tu mie – eu ție, tu viceprimar – eu șef de direcție și tot așa mai departe. Asta nu ține de rezolvarea problemelor oamenilor. Asta ține de rezolvarea problemelor fiecărui partid care va fi parte a acestei alianțe.

Noi am încercat să plecăm de la partea politică și să ne apucăm de lucru. Dacă va fi nevoie la ora 20:00 vom fi aici, dar nu avem certitudinea că reușesc să-și împartă funcțiile pînă atunci.

Toți așteaptă «nunu mare» care se pare că va fi așa cum este și în parlament din partea Partidului Democrat”, a menționat Ion Ceban.

Ceban a precizat că toate aceste lucruri care se întîmplă în aceste momente sunt în detrimentul Chișinăului și mai ales al acelora care locuiesc în acest oraș.

Amintim că pe data de 26 august, consilierii municipali ai Chișinăului din partea Partidului Socialiștilor din RM, împreună cu președintele fracțiunii PSRM din CMC Ion Ceban, au înregistrat la primăria capitalei decizia privind convocarea ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău pe data de 3 septembrie curent.

Precizăm că din cauza negocierilor dintre partidele pro-europene în care aceștia partajează funcțiile din cadrul primăriei, consilierii PSRM, Partidului Nostru și PCRM au așteptat sub ușă mai mult de două ore, ca consilierii din PL-PD-PLDM și PPEM să ajungă la un acord. În cele din urmă aceștia nu au ajuns la un consens iar ședința CMC a fost amînată pentru o oră nedeterminată.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ