[:md]

 

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul municipal Chișinău Ion Ceban,  a declarat în urma ședinței care urma să decidă cine va putea desfășura proteste în fața parlamentului pe 27 septembrie, PSRM  și Partidul Nostru sau Platforma “DA”, că este profund șocat de ceea ce-a văzut și ceea ce-am auzit din partea celor din “DA”, relatează Actualități.md.

Cetățeni care se vor a fi europeni sau democratici, încearcă să împiedice o manifestare pașnică a altor cetățeni pentru că nu vor să iasă sub tutela lor (n.red reprezentanților Platformei “DA”).  A monopoliza o piață – este lipsirea de drepturi a cetățenilor care au o altă opinie. Noi le-am propus celor din Platforma DA orice variantă posibilă, gestul nostru a fost să le cedăm PMAN care a fost rezervată după PSRM. Noi n-am venit peste nimeni, am susținut întotdeauna aceste lozinci contra oligarhilor, am făcut tot posibilul ce-a stat în puterea noastră pe linie parlamentară. Le-am dat ultimatum acestor autorități, pînă pe data de 22 septembrie cînd putea fizic să fie dizolvat Parlamentul RM, pentru că de altfel cu 6 luni pînă la alegeri nu avem voie să facem acest lucru din punct de vedere juridic. Am protestat practic în toate raioanele RM. Acuma cînd PSRM și Partidu Nostru care reprezintă conform rezultatelor alegerilor circa jumătate din populația RM, aflăm că li se privează dreptul de a protesta în PMAN sau în fața parlamentului”, a declarat Ion Ceban.

Ceban a amintit că socialiștii le-au propus mai multe variante celor din Platforma „DA”.

Vreți (n.red. adresare către reprezentanții Platformei “DA”)  veniți în piață noi mergem la parlament, vreți protestați la parlament noi mergem în PMAN, vreți să mergeți și în piață și la Parlament, mergeți dar pînă la o oră anumită ca după aceea să venim noi. Nu se acceptă! Este pentru prima dată cînd văd astfel de atitudine. Nu văd niciun fel de demnitate, mai puțin adevăr din punct de vedere legal și stîrnește mari semne de întrebare”, a spus socialistul.

Președintele fracțiunii PSRM din CMC, a menționat că în orice caz, atît socialiștii cît și cei din Partidul Nostru nu își vor modifica agenda și nu îi vor dezamăgi pe cei care i-au votat.

Pe lîngă aceasta, Ion Ceban a subliniat faptul că reprezentanții Platformei “DA”, în toți acești ani au stat deoptarte și au tăcut iar la alegerile recente au îndemnat să fie votați cei din actuala guvernare. Totodată potrivit socialistului dacă Platforma "DA" întradevăr reprezintă interesele cetățenilor atunci ar trebui să iasă într-un front comun cu ceilalți protestatari, ca astfel să fie o presiune mai mare asupra oligarhilor de la guvernare și să-i facă într-un final să plece.

Domnule Năstase (n.red. Andrei Năstase liderul neoficial al Platformei "DA”), vă asigur că cu un efort comun am putea trimite această guvernare departe de ceea ce este ea astăzi, de spațiul parlamentar în cel mai scurt timp. Și asta întradevăr ar fi izbăvirea pentru cetățenii RM. În două trei luni de zile am putea avea alegeri anticipate”, a subliniat Ion Ceban.

Menționăm că cei din Platforma "DA" nu au dorit să cedeze nicidecum, iar ședința a fost amînată fără a fi luată vreo decizie.

Actualități.md amintește că PSRM a anunțat că începînd cu 27 septembrie, la ora 14.00,  demarează acțiuni de protest masive împotriva oligarhilor de la guvernare. Igor Dodon a chemat cetățenii RM la proteste fără drapele de partid.

Menționăm că potrivit PSRM coloanele manifestanților din 27 septembrie vor începe din mai multe puncte din capitală. La ora 12.00 una dintre coloane va porni din fața Academiei de Științe, alta de lîngă memorialul Eternitate, și a treia coloană va da startul din fața clădirii Circului din Chișinău.

De asemenea amintim că ieri președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a anunțat pe pagina sa de pe o rețea socială că Platforma “DA” împreună cu responsabilii de la primărie intenționează să blocheze protestul din 27 septembrie din fața Parlamentului, organizat de Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru.

Vreau să le transmit un mesaj clar și celor care se acoperă cu societatea civilă, și celor din afara țării care-i curtează, și celor de la guvernare: indiferent de obstacolele și provocările care le pregătiți, duminică 27 septembrie, socialiștii împreună cu echipa lui Renato Usatîi vom fi în fața Parlamentului împreună cu peste 50 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova care vor protesta împotriva oligarhilor de la guvernare. Nu vă jucați cu focul! Răbdarea oamenilor e la limită!”, a menționat Igor Dodon.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ