[:md]
Astăzi, 15 iunie fracțiunea PSRM și CMC au organizat un brefing în care s-a discutat problema Referendumului de demitere a primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă.
Unul din obiectivele noastre este suplinirea listelor pe care le-am solicitat de la CEC într-un număr de 90 mii de semnături. Până în prezent sunt peste 80 mii semnături, a declarat Ion Ceban.
„Până în prezent au fost colecate aproape 80 de mii de semnături privind demiterea lui Dorin Chirtoacă. Vom continua procesul până la colectarea semnăturilor stabilite, adică aproximativ 90 de mii de semnături. Procesul va dura atâta timp cât este prevăzut de legislaţie – 10 iulie curent. De luni va începe avizarea acestor semnături, pentru ca ulterior să meargă în instanţa de judecată, pentru a fi verificate şi transmise Comisiei Electorale Centrale”, a declarat Șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, liderul grupului de inițiativă privind organizarea referendumului, Ion Ceban.
Un alt lucru important este avizarea acestor semnături de către instituțiile competenete care va începe de luni ca ulterior să meargă în instanța de judecată pentru a fi verificate și trimise Comisiei Electorale Centrale.
„Vom depune toate eforturile ca referendumul municipal să aibă loc concomitent cu referendumul naţional din 24 septembrie curent, pentru ca lucrurile să meargă mai repede şi să nu fie cheltuieli multe”, a mai spus Ceban adăugând că „suntem absolut siguri că în cazul în care vom organiza acest referendum în timpul apropiat, vom avea succes”.
Totodată, Ion Ceban spune că alegerile locale anticipate sunt preconizate a fi desfăşurate până la sfârşitul anului curent, deoarece „Chişinăul trebuie să aleagă un nou primar conform aşteptărilor lor cât mai curând”.
Consilierul socialist a menționat că chestionarele interne demonstrează că aproape 70 la sută din respondenți spun că ar vota pentru demiterea lui Chirtoacă, iar 87 la sută spun că sunt categoric nesatisfăcuți de ceea ce se întâmplă în oraș.
De asemenea, fracțiunea PSRM a solicitat Biroului permanent a primăriei și viceprimarlui, Nistor Grozavu dispunerea convcării ședintei Consiliului municipal pentru ziua de marți, 20 iunie, ora 10:00, în cadrul căreia socialiștii vor veni cu cel puțin 12 propuneri importante pentru gestionarea situației din Municipiul Chișinău.
Ion Ceban a dispus convocarea unei ședințe a Consiliului Municipal care va avea loc la 20 iunie curent pentru dezbaterea unor subiecte importante cum ar fi: alegerea unui secretar general interimar , o evaluare a celor ce sunt responsbili de anumite subdiviuni.
Tot aici se va propune un proiect de trecere a terenurilor proprietate publică din municipiul Chișinău din domeniul privat în domeniul public.
Alte probleme ce ar urma discutate sunt
1.Cu privire la gestionarea și protejarea spațiilor verzi din capitală.
2.Cu privire la organizarea și desfășurarea licitațiilor funciare care nu au mai fost organizate din 2013.
3.Un proiect în valoare de 6 milioane lei pentru construcția terenurilor de joacă pentru copii în toate sectoarele.
4.Prelungirea itinerariului transportului public pe timp de noapte în perioada estivală.
5. Depozitarea deșeurilor în municipiul Chișinău.
Amintim că colectarea semnăturilor de demitere a edilului capitalei a început la 11 mai curent.