[:md]

 

Situația din domeniul social, începe să devină mai gravă ca oricînd, iar cetățenii  RM riscă să nu-și primească pensiile, salariile și alte îndemnizații. Mai mult, în scurt timp populația nu avea pur și simplu cu ce plăti pentru servicii. Declarațiile aparțin președintelui fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban și au fost făcute acum cîteva minute în cadrul unei conferințe de presă, relatează Actualități.md.

Ceban a menționat că aceaste subiecte foarte importante pentru domeniul social din RM sunt discutate în cadrul unor audieri cu ușile închise în Parlamentul RM la comisia de profil, situația începe să devină mai gravă de cît oricînd.

Astăzi încă 70 % din tranferurile care trebuiau realizate pentru îndemnizațiile lunare pentru nașterea copiilor nu s-au efectuat. Asta înseamnă că mămicile, trebuie să-și poarte de grijă singure și să caute bani în altă parte pentru a acoperi cheltuielile foarte mari pentru întreținerea copiilor.

Din cel puțin 8 raioane a RM am primit informații pe care le sistematizăm la momentul de față cu privire la întîrzierea la plata pensiilor. Ce ține de plata salariilor în sectorul bugetar, în special sectorul de sănătate și sectorul educațional. Din informațiile pe care  le avem la momentul de față iarăși sunt mai multe raioane în care există întîrzieri, inclusiv în municipiul Chișinău”, a declarat Ion Ceban.

Potrivit socialistului, deja de aproape 2 luni de zile există probleme grave în ceea ce ține de spitalizarea cetățenilor RM, în baza poliței de asigurare medicală.

Oamenii sunt refuzați pentru a fi spitalizați, sunt trimiși la farmacii pentru a procura medicamente la prețuri destul de mari. Iar datoriile pe care le au cei de la guvernare față de instituțiile medicale sunt în continuă creștere și sunt enorme, se cifrează deja la peste un milliard de lei doar în sistemul de sănătate”, a precizat Ceban.

Încă un subiect foarte important potrivit lui Ceban, este sezonul de încălzire iar mecanismul care ar arăta cum ar putea păturile vulnerabile să achite aceste tarife practic lipsește. Acesta ar exista doar la nivel de viziune, iar bani nu sunt, precizează consilierul socialist. “Oamenii nu sunt pregătiți pentru a face față acestor tarife”, a mai  opinat Ceban.

Liderul fracțiunii socialiștilor din CMC subliniază că la general, peste 1,2 milioane din cetățenii RM astăzi se află într-o situație foarte dificilă. “Pensionari, invalizi, mamele cu copii, și mulți alții față de care statul are întîrzieri ori nu are deloc o viziune concretă cum i-ar putea ajuta în acest sens. Este cu totul și cu totul grav”, consideră el.

Ion Ceban adaugă că în această situație foarte multă lume întreabă ce trebuie de făcut. “Soluția este foarte simplă, pe de o parte noi astăzi am prezentat o viziune la comisia economie buge și finanțe. Este vorba de acele venituri înregistrate de Banca Națională în urma procurării valutei străine la un preț de 12-13 lei per dolar, și apoi vînzarea acestuia la un preț de 19-20 de lei/$. Sunt aproximativ 400-500 de milioane de lei care trebuiesc repartizate în mod prioritar pentru domeniul social – sănătate, pensii, salarii, compensații”, a mai declarat socialistul.

În acest context  Ceban a specificat că unica soluție pentru situația dificilă ar  fi alegerile anticipate și schimbarea actualei guvernări pe alta care știe cum să administreze banii statului ca să fie în folosul cetățenilor.

Noi vedem că acești cetățeni (n.red. guvernanții) care se plimbă zi de zi prin Faranța, Germania și altele, nu au absolut nicio idee cum să soluționeze întrebările acasă. Ei umblă cu mîna întinsă peste hotare. De fapt resursele pot fi concentrate, este nevoie de o administrare foarte dură, și trebuiesc întoarse acele sume de bani care au fost furate de la  cetățeni. Iar  acele rezerve care sunt astăzi ca și profituri pe marginea situației create tot de ei (n.red. partidele pro-europene de la guvernare), trebuie cedate în folosul populației RM.

Mai mult nu avem ce aștepta, trebuie de mers la alegeri parlamentare anticipate, pentru că această guvernare ne duce într-o rîpă totală. Dacă mai co ntinuă cîteva luni de zile situașia va deveni gravă de tot”, a concluzionat președintele fracțiunii PSRM din CMC.

ПОДЕЛИТЬСЯ