uio.jpg

[:md]

Mesajul primarului Dorin Chirtoacă care a fost postat pe o rețea socială cu referire la tragedia aviatică de ieri soldată cu 4 morți, a stîrnit un val de critici și reacții negative pe rețelele de socializare, notează Actualități.md cu referire la Unimedia.

Zeci de utilizatori s-au arătat nedumeriți de textul mesajului care deplînge accidentul aviatic în care un echipaj SMURD și-a pierdut viața în raionul Cantemir. 

"Cum să-ți faci PR pe seama unor morți?", "Speculații de un grotesc incalificabil" sau "Ploaia a înecat ultimii neuroni ai primarului. Așa mesaj grotesc nu am mai citit vreodată", “E timpul ca acestui nemernic să i se dea peste bot la cel mai înalt nivel”, sunt doar cîteva din mesajele care au însoțit postarea edilului.

Vedeți mai jos doar cîteva capturi preluate de pe facebook: 

 De menționat că joi seara, pe pagina sa de facebook, Dorin Chirtoacă a plasat un mesaj în care depl]nge victimele catastrofei pe care o califică drept o jertfă pe altarul unirii, făcînd analogie cu jertfa celor "împușcați în '40 la ocupație, a celor deportați în '41 și '49, a celor închiși în GULAG-ul sovietic, la fel ca jertfa Doinei și a lui Ion, a celor de la 7 aprilie 2009, a lui Victor Nour, tînărul omorît la Iași s.a.", a scris edilul. 

ПОДЕЛИТЬСЯ