ikio.jpg

[:md]

Despre aceasta primarul general Dorin Chirtoacă a declarat astăzi la ședința  serviciilor municipale ale primăriei capitalei, referindu-se la arestarea viceprimarului Vladimir Coteț care a fost recent reținut de către CNA, relatează Actualități.md.

Chirtoacă și-a atenționat colegii din primărie să fie mai prudenți și atenți la ceea ce fac întrucît se așteaptă ca în viitorul apropiat să mai fie rețineri ale funcționarilor corupți din primărie. Astfel, potrivit lui, funcționarii care se simt cu musca pe căciulă și simt că nu pot face față lucrurilor mai bine să-și dea demisia din timp.

Totodată, primarul s-a arătat indignat de faptul că Centrul Național Anticorupție a luat în vizor doar primăria capitalei în timp ce investigația miliardului furat stă pe loc.

Dorin Chirtoacă a menționat că îi pare rău pe de parte de ceea ce s-a întîmplat cu viceprimarul Vladimir Coteț care a fost arestat pentru trafic de influiență și luare de mită.

Nu doar el este «cel mai cu probleme» de așa fel în primăria capitalei, sunt și alții mai «barosani»”, a declarat Chirtoacă.

Actualități.md precizează că săptămîna trecută în urma unor percheziții la primăria capitalei, CNA a reținut cinci persoane printre care viceprimarul Vlad Coteț, şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură şi urbanism Radu Blaj, un inspector principal din cadrul Inspecţiei de Stat în Construcţii , dar și alte două persoane cu rol de intermediar în dosarul de corupție în care sunt vizați aceștia. Ulterior a fost publicată o înregistrare video care demonstrează clar cum viceprimarul Vlad Coteț a luat mită pentru a semna și urgenta niște acte a unor agenți economici.

Amintim de asemenea că potrivit raportului Centrului Național Anticorupție, primăria Chișinău este cea mai coruptă instituție de stat din țară.

ПОДЕЛИТЬСЯ