[:md]
Astăzi, în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor primăriei Chișinău, primarul Dorin Chirtoacă a venit cu propunerea de amplasare în capitală a mai multor sensuri giratorii, în calitate de experiment, relatează Actualități.md.
„Pe str.Albișoara intersecție cu str.Pușkin poate reușim să facem această vară un sens giratoriu experimental. A fost făcută o schiță vă rog să o actualizați. De asemenea să punem pe intersecția bd. Ștefan cel Mare intersecție cu str. Ismail un sens giratoriu definitiv așa cum este pe intersecția str. Alecu Russo bd.Moscovei. Aștept noi propuneri cu sensuri giratorii care vor fi testate vara aceasta”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Amintim că Dorin Chirtoaca a mai făcut astfel de experimente care în loc să fluidizeze traficul rutier l-au facut din ce în ce mai complicat. Ca de exemplu sensul giratoriu de la intersecția bd. Moscova — str. Alecu Russo — str. Kiev — str. Bogdan-Voievod din sectorul Râșcani al capitalei unde ambuteiajele, durează minute în șir, transportul public circulă cu greu mai ales în orele de vîrf, oamenii întîrzie la serviciu și la alte angajamente.