[:md]
Partidul Comuniştilor ar putea să colaboreze cu alianţa pro-europeană, să voteze candidatul acesteia la funcţia de şef al statului şi chiar să facă coaliţie cu cele trei partide, dacă acestea vor accepta câteva condiţii, notează Actualități.md.
Anunţul a fost făcut de către deputatul comunist Oleg Reidman în cadrul unei emisiuni televizate, transmite IPN. Acesta a precizat că PCRM este gata să colaboreze cu partidele din coaliţia pro-europeană, dacă comuniştilor li se va încredinţa controlul asupra unor instituţii ale statutului.
În acest context comunistul a amintit situaţia din anul 2005, când opoziţia a votat candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de şef al statului, după ce i-a fost încredinţat controlul asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Comisiei Electorale Centrale, Curţii de Conturi.
"Noi considerăm normal ca aceste instituții să revină opoziției şi nu facem schimb, dar anume în aceste condiții am putea lua în considerare posibile variante de colaborare cu guvernarea”, a spus Oleg Reidman.