[:md]

 

Membrii comisiei parlamentare de la PCRM nu au susținut propunerea socialiștilor de a declara 2015 Anul Marii Victorii, relatează Actualiăți.md.

Astăzi, 11 februarie, în cadrul comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară deputații PSRM au venit cu inițiativa anunțată anterior de ei și în Parlamentul RM, de a declara anul 2015 — Anul Marii Victorii. Deputații comuniști Vladimir Vitiuk, care, totodată este vice-președinte al legislativului, precum și Victor Mîndru și Petru Porcescu, nu au susținut propunerea Partidului Socialiștilor.

Pe lîngă aceasta în cadrul ședinței comisiei aleșii poporului din partea Partidului Comuniștilor, împreună cu colegii lor din PLDM, PDM și PL s-au pronunțat împotriva inițiativei PSRM privind denunțarea Acordului de Asociere și liber schimb cu UE.

Actualități.md reamintește că socialiștii au propus anularea documentului încă de la prima ședință a Parlamentului RM nou ales. Atunci, de asemenea, comuniștii au votat împotrivă.

În același timp, deputații comuniști și-au susținut partenerii din PLDM și PD, asigurînd voturile necesare pentru alegerea la postul de președinte la organului legislativ pe ruda oligarhului Vladimiri Plahotniuc – Adrian Candu. În afară de aceasta comuniștii s-au unit cu liberal-democrații și democrații la votul pentru desemnarea președinților comisiilor parlamentare.

Anterior, comuniștii au refuzat să voteze pentru propunerea PSRM de a-l demite pe guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, pentru proiectul Partidului Socialiștilor de a studia limba moldovenească și Istoria Moldovei în instituțiile de învățământ din țară, pentru proiectele de natură socială și economică prezentate de socialiști.

Reamintim, de asemenea, că comuniștii nu au votat împotriva ratificării acordului de asociere și de liber schimb cu UE — deputații comuniști au părăsit ședința legislativului. Potrivit experților, alianța dintre Partidul Comuniștilor și Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat este evidentă. Mai mult, unii analiști și politicieni nu au nici o îndoială că în viitorul apropiat PCRM și PDM va fuziona.

ПОДЕЛИТЬСЯ