primaria_noi.jpg

[:md]

Despre aceasta consilierul municipal din partea Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău Alexandr Odințov, a declarat ieri, în cadrul conferinței de presă la care a fost lansat proiectul “Audieri publice pentru Chişinău”, relatează Actualități.md.

De mult timp Chişinăul avea nevoie de o platformă, în cadrul căreia experții să poată estima eficacitatea politicilor promovate de administrație”, a declarat consilierul PSRM, Alexandr Odinţov, menționînd că, experţii ar trebui să deţină competenţele necesare în acest domeniu şi să fie echidistanţi faţă de politică.

Este foarte important că, în sfîrşit, părerile cetăţenilor vor fi auzite de către administraţia oraşului”, a adăugat reprezentantul PSRM în CMC.

Astăzi părerile orăşenilor şi a experţilor din domeniu, inclusiv cele academice, sunt ingnorate. Spre exemplu, reconstrucţia străzilor principale are loc fără a fi consultată opinia orăşenilor. Chiar şi nouă, consilierilor municipali, nu ni s-a acordat accesul la proiecte.

Acelaşi lucru se întîmplă şi cu proiectul ce prevede încălzirea clădirilor, pentru care Chişinăului îi sunt alocate sume colosale de bani. De asemenea, noi nu cunoaştem unde sunt folosite fondurile destinate Întreprinderii Municipale S.A. “Apă-Canal” Chişinău”,  a explicat Alexandr Odinţov.

În acest context, consilierul PSRM consideră că în primăria Chişinău este nevoie de luptat, în primul rînd, cu corupția.

Precizăm că evenimentul a avut loc la iniţiativa reprezentanţilor societăţii civile şi a consilierilor municipali, inclusiv a consilierilor fracţiunii PSRM.

În proiectul „Audieri publice pentru Chişinău” sunt implicaţi consilierii municipali şi experţii IDIS Viitorul, Fundaţia Est-Europeană, Primaria Mea.

Conducerea primăriei Chişinău în frunte cu primarul general, Dorin Chirtoacă, şi vice-primarul, Nistor Grozavu, au ignorat această conferinţă.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ