[:md]
De astăzi, creştinii ortodocşi intră în Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi din an. Timp de șapte săptămâni, credincioșii nu vor mânca lactate, ouă, carne şi pește. În timpul Postului Mare,creştinii îşi purifică nu doar trupul, dar şi sufletul.
Astfel, prin renunţarea la cele lumeşti, prin rugăciuni, prin spovedanie şi împărtăşanie este restabilită legătura cu Dumnezeu.
De asemenea, în această perioadă, bisericile îşi schimbă şi veşmintele.Acoperămintele albe se schimbă cu cele negre, această culoare fiind asociată cu pocăinţa. Biserica recomandă credincioşilor să ţină post negru în prima şi ultima săptămână din Postul Paştelui.
Pe durata celor şapte săptămâni, vor fi două zile cu dezlegare la peşte. Este vorba despre 7 aprilie, când ortodocşii de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire şi de Florii, pe 24 aprilie.
Postul Mare din acest an se va încheia în data de întâi mai, când este sărbătorită Învierea Domnului.