bh.jpg

[:md]

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire 7 aprilie  a fiecărui an. Semnificaţia acestei sărbători este reprezentată de momentul în care Arhanghelul Gavril a anunţat-o pe Fecioara Maria că va da naştere Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Creştinii ţin cu sfinţenie această sărbătoare avînd în vedere faptul că la nouă luni distanţă, Iisus Hristos se naşte.

Bună Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbă­torile Maicii Domnului. În popor, această sărbătoare poartă şi numele de Ziua Cucului datorită faptului că această zi reprezintă primul cântec pe care cucul în cânta în acel an, astfel anunţînd venirea primăverii. De asemenea, craca pe care cucul stătea când a cântat, era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, astfel sperând că flăcăii nu vor decide să le ocolească.

Buna Vestire, sau popular Blagoveștenia, este praznicul în amintirea zilei în care Sfîntul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

De Buna Vestire, unii pun pîine şi sare pe pragul casei, pentru hrana îngerilor. Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioadă Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserică acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea această.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ