rty.jpg

[:md]

Astăzi creștinii ortodocși ortodocși din toată țara sărbătoresc Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul sau Sînzîienele.

Ioan este fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. S-a născut în cetatea Orini. Numele Ioan înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Este numit și Înaintemergătorul pentru că a anunțat și a pregătit venirea Mîntuitorului.

Preotul Zaharia și soția lui Elisabeta, deși erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, nu au putut până la bătrânețe să aibă copii. La poporul evreu acesta era considerat un mare blestem ce se abătea asupra familiei din partea lui Dumnezeu. Uneori nici jertfele nu le erau primite la templul celor ce nu aveau copii.

În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară și se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii.

Este anunțat că i-au fost ascultate rugăciunile si că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a rămas mut pînă în ziua cînd s-au împlinit acestea.

Cînd a venit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. În a 8-a zi cînd trebuia tăiat împrejur, s-au strîns vecinii și rudele și voiau să-l numească pe prunc – Zaharia – ca pe tată. Pentru că era soție de prooroc și avea și ea darul proorociei, Elisabeta spune că se va chema Ioan. Pentru că cei strînși obiectau și îi cereau părerea, Zaharia a scris pe o tăbliță: „Ioan este numele lui”, iar în clipa următoare a putut din nou să vorbească. Fiind martorii atîtor minuni (stearpa a născut la bătrînețe, și mutul a început să vorbească) cei strînși au început să se întrebe „Ce va fi oare acest copil?”.

Tradiţia spune că Sfîntul Ioan Botezătorul a supravieţuit masacrului pruncilor din Betleem. El a crescut în deşert şi s-a pregătit de slujire prin post şi credinţă. Prorocul Ioan a fost cel care a venit pe malul Iordanului, pentru a-l boteza pe Isus Hristos.

Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

În calendarul popular, ziua de 7 iulie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

ПОДЕЛИТЬСЯ