[:md]

 

Consiliul de miniştri al UE va lua o decizie privind liberalizarea regimului de vize pînă la sfîrşitul lunii martie. Imediat după ce va fi luată decizia, aceasta va fi publicată în Jurnalul oficial al UE şi ar putea să intre în vigoare la sfîrşitul lunii mai. Anunțul a fost făcut de către viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iulian Groza în cadrul unei emisiuni televizate, raportează IPN.

Viceministrul a menționat că din momentul în care cetăţenii vor putea călători fără vize în spaţiul Schengen, cu paşaport biometric, vor exista mai multe reguli la trecerea frontierei. Prima este respectarea perioadei de şedere de 90 de zile pe parcursul a şase luni, altfel survin sancţiuni care încep de la avertizări pînă la amenzi de pînă la 3 mii de euro sau interdicţia de a intra în Schengen pînă la cinci ani.

Totodată, Iulian Groza a mai anunțat că cetăţenii vor trebui să răspundă la întrebările poliţiştilor de frontieră, să ştie unde merg, adrese, ce au de gînd să facă. Un alt lucru care trebuie cunoscut  este că doritorii de a intra în Schengen vor trebui să prezinte un bilet tur-retur, dovada mijloacelor financiare necesare, adică  să aibă la sine cel puţin 50 de euro pe zi.

Precizăm că la moment sunt peste 800 de mii de cetăţeni care deţin paşapoarte biometrice, iat potrivit unui sudiu, numărul potenţialilor migranţi va fi nu mai mare de 100 de mii.

Potrivit directorului de programe la Asociaţie pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru, criza din Ucraina a fost pilonul care a dus la urgentarea abolirii vizelor  de către Consiliul Europei. Mai mult, UE vrea să dmonstreze că există state din Parteneriatul Estic care au reuşit să implementeze reforme şi care doresc să se integreze.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ