[:md]
Creştinii ortodocşi intră astăzi în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Prin respectarea acestui post, se cinstesc darurile Sfântului Duh, care au pogorât peste Sfinţii Apostoli şi care au postit înainte să propovăduiască Evanghelia. Durata acestuia depinde de data în care este sărbătorit Paştele.
Despre vechimea postului în cauză mărturisesc în secolul IV Constituţiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, Episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care îl numeşte postul de vară sau al Cincizecimii. La început, acest post era ţinut numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume.
După Pravila cea mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marţi şi joi cu untdelemn (şi vin), iar sâmbăta şi duminica se consumă şi peşte. Dezlegarea la peşte se mai dă şi luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin.
De asemenea, la hramuri şi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie. Acest post ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.
Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al celor doi Apostoli.