[:md]
Astăzi în toată țara sună primul clopoțel care marchează începutul unui nou an școlar, relatează Actualități.md.
Întîi septembrie este o zi deosebită atât pentru noii şcolari, cât şi pentru elevii ce revin la şcoală după vacanţa de vară. În acest an de studii, instituţiile de învăţământ din ţară vor fi frecventate de aproape 340.000 de elevi, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.
Numărul lor este în scădere cu peste trei la sută faţă de anul precedent. Aproximativ 35.000 de copii vor merge în clasa întâi.
Astfel, pentru siguranţa pietonilor, dar şi cea a şoferilor, peste 1300 de poliţişti vor monitoriza ordinea publică la nivel naţional.
De asemenea, o atenţie deosebită va fi acordată trecerilor pentru pietoni amplasate în preajma şcolilor.
În perioada 1-11 septembrie, acestea vor fi monitorizate de către reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Patrulare.
În total, în cele peste 1.300 de şcoli primare, gimnazii şi licee din Moldova activează aproape 31.000 de cadre didactice, cu peste patru la sută mai puţini faţă de anul trecut.