yjj.jpg

[:md]

 

Despre aceasta președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a declarat ieri în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.

Ceban s-a referit la controversatul proiect de lege privind statutul municipiului Chișinău înaintat de liberali în parlament, care presupune lipsirea Consiliului municipal de mai multe atribuții și delegarea acestora primarului general.

Nimeni până acuma nu l-a limitat pe Chirtoacă în atribuții. Șefii de direcții sunt numiți de el, și respectiv de la ei trebuie să ceară explicații privind unele sau alte lucruri care au loc în capitală. Atunci când el se victimizează și spune că toată lumea îi încurcă să lucreze nu are de ce sa facă acest lucru pentru că el dacă a numit în funcție acești responsabili păi de la ei și trebuie să ceară rezultatele”, a declarat Ceban.

În acest sens socialistul a mai precizat că acum când majoritatea neformală din CMC formată din consilierii PSRM –PPEM-PN-PCRM și consilierul independent Ion Ștefăniță, a început a vota proiecte de decizie care condamnă corupția din primărie, și vin în interesul chișinăuienilor, «liberalii sunt nemulțumiți că nu-și mai pot realiza interesele și au elaborat un proiect de lege în care să-l facă pe Chirtoacă împărat de Chișinău și să-și continue schemele frauduloase pe care le-au făcut mai mult de 9 ani în capitală».

În special tot ce a făcut fostul CMC în acești ani a fost să împărțească pământuri și să vândă și să dea în arendă terenuri în urma cărora au încasat milioane dar capitala a rămas fără nimic”, a mai adăugat Ceban.

În cadrul aceliași emisiuni fostul consilier municipal Oleg Cernei a menționat că timp de trei mandate liberalii din primăria capitalei s-au făcut milioanari în euro. Potrivit acestuia pentru fiecare proiect funciar liberalii puteau încasa până la 50 de mii de euro.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ