[:md]
Societatea din Republica Moldova trebuie să se adapteze la noua structură a populaţiei, cu un număr mare de persoane vîrstnice şi un număr redus de copii şi tineri, notează Actualități.md.
Într-un articol publicat de IPN, directoarea Centrului de Cercetări Demografice (CCD), Olga Gagauz, a menţionat că pînă acum am avut şi 40, şi 38 de mii de naşteri pe an, dar avînd în vedere că pleacă mai mulţi tineri şi pierdem acei părinţi potenţiali, iar în vîrsta reproductivă vor intra generaţiile feminine puţin numeroase, care s-au născut la sfîrşitul anilor 1990-începutul anilor 2000, numărul de naşteri o să fie în scădere continuă. Putem să ajungem şi la 20 de mii de naşteri pe an către anul 2035.
„Dacă pînă acum toate instituţiile funcţionau şi au fost orientate mai mult spre populaţia tînără şi spre populaţia aptă de muncă, acum trebuie să fie o reorientare. De fapt, dinamica populaţiei trebuie să fie integrată în toate politicele şi strategiile din toate sectoarele”, consideră Olga Gagauz.
Potrivit ei, informaţia cu privire la numărul populaţiei, repartizarea pe vîrste, pe sexe trebuie să fie luată în calcul în planificarea şi managementul în fiecare sector. Trebuie să ştim de cîte paturi avem nevoie pentru sistemul de ocrotire a sănătăţii. În această tendinţă de reducere continuă a numărului de naşteri, de cîte maternităţi avem nevoie.
Totodată, directoarea CCD susţine că într-o societate îmbătrînită, rolul persoanelor vîrstnice va fi în creştere. Aceştia vor avea şi o influenţă mai mare asupra politicului deoarece sunt mai mulţi cu drept de vot, respectiv, pot să influenţeze asupra rezultatelor campaniilor electorale. De asemenea, tinerii pot să devină un grup social vulnerabil, cu rol mai mic în societate.





