[:md]
Astăzi, în Parlamentul RM se examinează proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte rolul Consiliului Superior al Procurorilor şi numirea procurorului general de către şeful statului, relatează Actualități.md.
Proiectul a stîrnit mai multe dezbateri și replici între deputații din legislativ. În special liderul PL Mihai Ghimpu, care deși anterior a votat Legea Procuraturii în prima lectură, acuma încearcă să găsească diverse argumente făcînd aluzie la faptul că deja nu este așa de bine ca președintele țării să numească procurorul general.
În acest sens, deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a venit cu o replică:
“Noi înțelegem frustrările domnului Mihai Ghimpu care a luat doar un procent la alegerile prezidențiale și nu poate să se împace cu gîndul că Igor Dodon a fost votat de către majoritatea cetățenilor RM. Precizăm că că domnul Dodon va fi un președinte independent care va acționa din numele doar a poporului și nu după condițiile impuse de Ghimpu sau altcineva. Dodon nu este persoana care va semna așa cum îi spune Ghimpu.
Să vă obișnuiți cu ideia că Moldova are un președinte ales de popor. Oamenii au așteptat această victorie 7 ani. Și domnule Ghimpu, vor urma și alte victorii ale PSRM inclusiv în capitala acestei țări care a fost distrusă de nepotul d-stră Dorin Chirtoacă”, s-a adresat deputatul PSRM către Ghimpu.
Bătrîncea a mai menționat că președintele ales al RM Igor Dodon, nu va numi un procuror asupra cărora planează suspiciuni de corupție.
“Dodon va acționa în interesul național și din numele poporului care l-a ales”, a subliniat deputatul socialist.