[:md]
După ce s-au scumpit mai multe produse, şi materialele de construcţie, dar şi mobila costă, în medie, cu 15 la sută mai mult. Importatorii de materie primă spun că preţurile vor mai creşte dacă valuta naţională nu va prinde la puteri, notează Actualități.md.
Experţii prezic scumpiri în lanţ dacă autorităţile nu vor întreprinde măsuri pentru stabilizarea leului, transmite Mesager. Magazinele de mobilă sunt practic goale. Cumpărătorii nu se grăbesc să investească în mobilă, mai ales că deprecierea valutei naționale a adus după sine și o creștere a prețurilor. Producătorii spun că cei care intenționau să achiziţioneze produse s-au răzgândit în ultimul moment.
„Se scumpește materia primă, obligatoriu se scumpește și produsul finit. Dacă valuta a crescut cu 20 la sută, înseamnă că aproape direct proporțional, adică cu 15 la sută crește și prețul mobilei, fiindcă în mare parte costul mobilei este materia primă care în mare parte se importă”, afirmă Nicolae Ciobanu, preşedinte, Uniunea Producătorilor de Mobilă.
Și materialele de construcție costă mai mult. Astfel, oamenii care intenționau să facă reparații în locuințe sau să-şi construiască o casă, trebuie să-şi revadă bugetul pentru aşa lucrări. „Spre exemplu, vopseaua care noi o importăm din Cehia, vopsea ecologic curată, până la scumpire costa până la 300-330 de lei o găleată de 10 litri și astăzi prețul ei este de 370 de lei”, susține Victor Cazachevici, director, firmă importatoare.
Importatorii de materiale de construcții spun că deja înregisrează pierderi. Dacă leul va continua să piardă teren în faţa valutelor de referinţă, preţurile vor continua să crească.
Experții spun că scumpirile la mărfuri și servicii sunt consecințe directe ale deprecierii valutei naționale în 2014. „Se cer niște intervenții foarte concrete ale organelor de conducere ale statului. În primul rând a Guvernului, a BNM”, spune Dumitru Ursu, preşedinte, Liga Bancherilor din Moldova.
Amintim că astăzi, 5 februarie, BNM a stabilit un curs de 18 lei şi 16 de bani pentru un dolar și 20 lei și 81 de bani pentru un euro.