[:md]
În prag de an şcolar, autorităţile constată o lipsă de 1252 de cadre didactice în instituţiile de învăţămînt din ţară. Cei mai mulţi profesori lipsă sunt de matematică şi de fizică, notează Actualități.md.
De asemenea, lipsesc învăţători pentru clasele primare şi educatori. Datele au fost prezentate miercuri, 17 august, în cadrul unei şedinţe de lucru cu şefii organelor locale de specialitate, organizate de Ministerul Educaţiei, transmite IPN.
Şeful Direcţiei învăţămînt preuniversitar din cadrul ministerului, Valentin Crudu, a declarat că problema lipsei cadrelor didactice s-ar soluţiona dacă toţi absolvenţii instituţiilor de învăţămînt cu profil pedagogic,1428 la număr, ar merge să se angajeze conform specialităţii. În prezent se constată că doar puţin peste jumătate dintre absolvenţi au solicitat îndreptare la o instituţie de învăţămînt.
Valentin Crudu a menţionat că în învăţămîntul preşcolar sunt 200 de posturi vacante, dar deocamdată au fost repartizaţi doar 60 de absolvenţi. În grădiniţe lipsesc educatori, ajutori de educatori, bucătari şi asistente medicale.
Cât priveşte învăţămîntul şcolar, la 146 de profesori de matematică lipsă oferta este de o singură persoană. La fel, este nevoie de profesori de istorie, chimie, informatică, limba şi literatura română etc. Autorităţile speră că în cele două săptămîni care au mai rămas pînă la începutul anului şcolar să mai fie repartizaţi alţi absolvenţi ai profilului pedagogic. În caz contrar, se va apela la profesori pensionaţi sau la profesorii în funcţie vor cumula mai multe discipline.





