[:md]
Mai mulți agenți economici revoltați de faptul că conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor le pune bețe în roate în cadrul procesului de export a producției autohtone peste hotarele țării, au adresat o scrisoare deschisă guvernanților și altor organe de resort din țară, și cer ca acestea să ia atitudine în soluționarea acestei probleme, relatează Actualități.md.
Potrivit unor documente care au fost trimise redacției Actualități.md, începînd încă din anul 2010, exportatorii de fructe și legume din RM întîmpină diverse împedimente din partea organelor de conducere ale ANSA.
„Avem impresia că această organizație (ANSA) nu promovează exportul de fructe și legume produse în Moldova. Dar din contra conducerea ANSA în persoana dnei Svetlana Lungu cu susținerea șefului Gheorghe Gaberi, emit diferite ordine interne care împiedică exportul și intră în contrazicere cu legislația R. Moldova”, scriu agenții economici.
Agenții economici cer ca să fie revăzută și modificată legislația, astfel ca ei să poată obține mai ușor certificatele fitosanitare care le-ar permite să-și exporte marfa peste hotare.
„În toate țările pentru obținerea certificatului fitosanitar este nevoie doar de cererea agentului economic și atît. Conlucrînd anual cu importatorii din Federația Rusă permanene auzim aceeași întrebare: „de ce complicați procedura de export și respectiv lungiți termenul de livrare anexîndu-ne așa de multe documente legate de controlul fitosanitar, dacă conform tratatelor internaționale pentru devamare este necesar doar certificatul fitosanitar oare colaboratorii ANSA din țara voastră nu știu acest lucru?”, mai spun exportatorii în scrisoarea lor.
Agenții economici precizează că certificatul fitosanitar eliberat confirmă faptul că marfa a fost supusă controlului fitosanitar și în ea lipsesc obiectele de carantină sau dăunătorii în stare vie și atît.
În acest context ei se întreabă — de ce colaboratorii ANSA în loc să-și facă datoria, obligațiunile conform regulilor internaționale, permanent îngrelează procedura de eliberare a certificatelor fitosanitare?
Agenții economici mai acuză ANSA de faptul că pune îndatoririle sale pe seama agenților economici, și mai mult, prin ordinile sale interne încalcă regulamentul și legile aprobate de către parlament.
“Noi ne bucurăm de faptul că Federația Rusă ne-a deschis măcar o ferestruică să ieșim cumva din greutățile prin care trec agricultorii din țară, dar suntem șocați că la noi în teritoriu ni se pun împedimente la obținerea certificatului fitosanitar pentru export”, mai spun agenții economici.
Scrisoarea este semnată de membrii Agenției Patronale MOLDRUSPRIM și Liga Importatorilor și Exportatorilor din RM.
Mai multe detalii dar și exemple concrete în acest caz vedeți în documentele de mai jos:






