[:md]
Socialiștii au depistat că primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă l-a numit în mod abuziv și ilegal pe Gheorghe Morgoci în funcția de director al Întreprinderii Municipale „Regia transport electric Chișinău” timp de aproape doi ani, și s-au adresat cu o plîngere în acest sens la Centrul Național Anticorupție, relatează Actualități.md.
Astfel, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea cere atragerea la răspundere penală a primarului general Dorin Chirtoacă pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.
În special este vorba de dispoziția semnată de primarul Dorin Chirtoacă la 23 martie 2015 «Cu privire la numirea lui Gheorghe Morgoci în funcția de director al Întreprinderii Municipale „Regia transport electric Chișinău”» și dispoziția din 31 decembrie 2015 «Cu privire la prelungire contractului individual de muncă încheiat cu directorul general al Întreprinderii Municipale „Regia transport electric Chișinău” Gheorghe Morgoci pînă la 31 decembrie 2016».
Potrivit lui Țîrdea, Chirtoacă și-a depășit atribuțiile semnînd dispozițiile menționate mai sus, întrucît acestea nu corespund normelor legislației în vigoare. Și asta pentru că la momentul emiterii dispoziției din 23 martie 2015, Gheorghe Morgoci avea vîrsta de 65 de ani, iar potrivit legislației, contractul individual de muncă încetează odată cu atingerea vîrstei de 65 de ani în cazul conducătorilor unităților de stat, municipale sau a unităților cu capital majoritar de stat.
În aceste circumstanțe, menționează deputatul socialist, se denotă clar că primarul general a săvîrșit o infracțiune, și astfel cere Centrului Național Anticorupție să pornească o urmărire penală pe acest caz.
Mai multe detalii în documentul de mai jos: