[:md]

 

Astăzi, 15 decembrie, liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon împreună cu deputaţii Vasile Bolea şi Adrian Lebedinschii au depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la interpretarea Constituţiei în privinţa consecințelor juridice, urmare încălcării de către preşedintele RM a termenilor constituționali la înaintarea candidaturii pentru funcţia de prim-ministru, precum și a modalităților de reintrare în legalitate, relatează Actualități.md.

Liderul PSRM a menționat că sunt premise clare pentru ca Nicolae Timofti să fie învinuit pentru uzurparea puterii în stat și să înceapă procedura de demisie.

Conform Constituției după înaintarea candidaturii la funcția de prim-ministru, Parlamentul are la dispoziție 45 de zile, adică putem deduce că în decurs de 45 de zile maximum președintele trebuia să înainteze o candidatură la funcția de premier”, a declarat socialistul.

Dodon a adăugat că pînă la momentul de față Tomofti nu a înaintat nicio candidatură cu toate că ieri s-a împlinit termenul de 45 de zile.

Noi înțelegem că Timofti este încolțit din toate părțile cred că ar da miliarde numai să scape de funcția aceasta, dar dacă conform prevederilor Constituției el trebuia să înainteze candidatul atunci trebuia să respecte legea”,  a mai comunicat Dodon.

Politicianul a precizat că chiar dacă se înaintează o candidatură la funcția de premier mai tîrziu, deja reieise că se încalcă procedura constituțională, deoarece există termenul deja stabilit prin decizia Curții Constituționale că nu mai tîrziu de 3 luni de zile de la demisia prim-ministrului, parlamentul urmează a fi dizolvat dacă nu se alege alt premier.

Noi cerem pe de o parte calificarea uzurpării puterii de stat care ne-ar permite inițierea procedurii de demisie a președinteleui Timofti. Aceasta inițiativă este deja semnată de 24 de semnături ale deputaților socialiști încă de la începutul lunii octombrie odată cu moțiune de cenzură împotriva Guvernului Streleț”, a conchis Igor Dodon.

În același timp liderul PSRM a subliniat că există premise clare pentru a vorbi despre alegerile parlamentare anticipate, lucru care și-l dorește majoritatea populației RM.

PSRM — Curtea Constitutionala

ПОДЕЛИТЬСЯ