fhdgfdg.jpg

[:md]

Astăzi, 10 martie, președintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat Decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate, într-o nouă componență, relatează Actualități.md. Președintele RM precizează că, în noua componență nu se regăsesc reprezentanți din conducerea partidelor politice, așa cum era practicat anterior.

În componența noului Consiliu Suprem de Securitate au fost incluse persoane care, potrivit legislației în vigoare, fac parte, din oficiu, din acest for, precum și persoane din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova”, scrie șeful statului pe pagina sa de pe o rețea socială.

Igor Dodon subliniază că în perioada imediat următoare, va fi desfășurată prima ședință a Consiliului în noua formulă, iar unul dintre subiectele prioritare de pe ordinea de zi este investigația furtului miliardului.

ПОДЕЛИТЬСЯ