[:md]
Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău au înregistrat o solicitare oficială în care cer convocarea ședinței CMC în data de 3 septembrie curent. Despre aceasta pe pagina sa de pe o rețea de socializare a anunțat președintele fracțiunii PSRM din CMC, Ion Ceban, relatează Actualități.md.
“Acum înregistrăm oficial solicitarea de convocare a CMC pe data de 3.09.2015 pe numele lui Chirtoacă și Didenco. La subiectele anterior propuse am adăugat și situația din domeniul sănătății și bazaconiile lui Moldovanu. Așteptăm răspuns, dacă nu și nu, vom convoca ședința cu 1/3 de consilieri”, a scris Ceban.
Amintim că anterior reprezentanții PSRM în Consiliul Municipal s-au adresat consilierilor altor fracțiuni cu solicitarea de a convoca o ședință extraordinară a CMC în contextul unor probleme stringente cu care se confruntă cetățenii din capitală, însă pînă astăzi nu a fost primit niciun răspuns.
“Sunt cîteva subiecte pe care le considerăm prioritare și necesar de abordat cît mai rapid:
1.Situația cu înmatricularea în instituțiile preșcolare (sînt mii de copii care așteaptă din 2012 un loc la grădiniță). Avem și soluții pe termen scurt și lung în acest sens.
2. Moratoriu pentru o lună pe toate construcțiile problematice din oraș (sînt zeci la momentul de față…trei zile ne luptăm cu morile de vînt la Creangă 1/2, Creangă 5, Alba Iulia 115, Romana etc.). Dorin Chirtoacă nu este de găsit, responsabilii din primărie tot. Propunem să fie creată o comisie de anchetă care va examina tot ce ține de eliberarea autorizațiilor, alocarea terenurilor, altele.
3. Tarifele și solicitările de majorare a acestora (Apă Canal/Termoelectrica). Se necesită un audit minuțios a activității acestor instituții (una care mai ține de municipalitate, alta subordonată MINECON). E nevoie și de intervenția organelor de drept.
4. Crearea comisiilor la nivel de CMC.
Pentru toți, aceste subiecte nu țin de vectorul geopolitic, dar de activitatea cotidiană a orașului”, a menționat anterior Ion Ceban.
Astfel, în acest context socialiștii demarează procedura legală conform careia ședința poate fi convocată cu 1/3 din consilieri.