[:md]
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a comentat poziția Ambasadorului SUA în RM, James Pettit, care s-a pronunțat împotriva schimbării puterii din Moldova, îndemnînd autoritățile să corecteze rapid greșelile făcute prin presiuni interne și externe, relatează Actualități.md.
"Iată și dublele standarte și o ingerință directă și flagrantă a Statelor Unite în afacerile interne ale Republicii Moldova. Potrivit logicii șefului misiunii diplomatice a SUA în RM, Occidentul este gata să le ierte eurounioniștoilor și oligarhilor totul: și corupția și furtul miliardului de dolari, și faptul că un milion de oameni au ajuns în pragul sărăciei. Toate acestea, potrivit ambasadorului SUA în RM, nu contează. Important e ca "ticăloșii lor" să rămînă la putere și în continuare. De dragul intereselor lor geopolitice SUA este gata să uite de valorile democratice și să ignore opinia majorității cetățenilor țării noastre", a scris Dodon pe pagina sa de pe rețeaua socială.
"Nu va merge! Oamenii deja s-au trezit! Nu veți mai scăpa de ceea ce vă este atît de frică. Dar noi vom încerca să facem tot posibilul pentru a face acest lucru cît mai curînd!", a adăugat el.
Menționăm că ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, nu este de acord cu schimbarea puterii de la Chișinău. În cadrul unei prelegeri ţinute la Universitarea Liberă Internaţională din capitală, oficialul american a arătat că asupra guvernului Streleţ trebuie aplicate presiuni, atît din interior, cît şi din exterior, spre a se lua imediat măsurile necesare corectării greşelilor.