1476794927_dodon157.jpg

[:md]

Despre aceasta președintele nou ales al Republicii Moldova Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, relatează Actualități.md.

Transnistria a fost, este și va fi parte a Republicii Moldova. Noi trebuie să depunem toate eforturile pentru a integra țara, deoarece în stînga Nistrului este un potențial economic destul de mare. Uzina metalurgică, uzina de ciment, centrala electrică de la Cuciurgan care apropos a fost construită pentru a asigura cu energie electrică toate țările din Balcani. Dacă noi vom reuși să reîntregim țara atunci o bună parte din problemele social-economice ar putea fi soluționate”, a declarat Dodon.

Președintele ales a menționat cum potrivit lui poate fi reîntregită țara.

Cei care vor unirea cu România propune să ne dezicem de Transnistri ceea ce este o greșeală enormă. Alții precum Șalaru spun să luăm tancurile NATO și să intrăm în Transnistria, asta înseamnă război, iar noi suntem categoric împotriva oricăror conflicte de așa tip. Unica soluție pentru a reîntregi țara este să ne așesezăm la masa de negocieri. Noi trebuie să acordăm un statut special regiunii transnistrene în componența RM”, a subliniat Igor Dodon.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ